Ce ne face să supraviețuim?

Și eu care credeam că toate sunt bune și ordonate în viața de zi-cu-zi, mare mi-a mai fost surprinderea când am aflat ce mă face defapt să continui în maniera în care o fac acuma, dar asta vreau să las pe voi, cititorii mei, să apreciați ca fiind o concluzie corectă sau nu.

Ceea ce e relevant în acest moment este că am intrat și eu, ca tot plictisitul, pe „mess”, cum le place metrosexualilor de 12-26ani s-o spună, ca să dau peste un simplu contact online. Acest contact este de o tristețe impunătoare, cel puțin pentru mine, care a reușit să regăsească echilibru în viață datorită faptului că a arătat degetul mijlociu persoanei care o controla și a rămas în Franța cu vre-o jumătate de an mai mult decât era „determinată” s-o facă. Între timp toate bucățile haotice a puzzel-ului vieții ei au căzut să formeze din nou o imagine a unei scene industriale și a reflexi tranchilizante a acesteia pe apa unui lac sidef, deci cu alte cuvinte „e ok” din nou. Eu am întâlnit această persoană ca o metodă ieftină de a face o ieșire din casă, undeva în iarnă, când într-un moment de maximă plictiseală și impulsivitate am făcut 200km cu noaptea în cap ca să beau o cafea cu ea și ca să ne cunoaștem. După ce am realizat că nu sunt lipsit de speranță și că sunt persoane mult mai triste la suflet decât mine mi-am propus s-o fac să zâmbească, iar după o lungă cafea cu niște hohote de râs mi-am luat rămas-bun și precum am intrat în viața ei am și dipărut în întunecimea acelei nopți.

Acum revenind la prezent, după o tăcere de vre-o 4 luni o regăsesc online, ca să aflu că a avut loc nunta fratelui, că totul e relativ în regulă pentru ea și că se bucură că tot nebun am rămas. Toată povestea asta m-a făcut să ajung la concluzia că supraviețuirea mea mă face un masochist... muhahaha... e frumos cum viața permite să faci tot ceea ce dorești dar condiționează participanții...